Undemergituvantule's Blog

Ianuarie 28, 2017

De ce neghiobii și mediocrii îi surclasează pe cei buni

Ideea acestui articol mi-a venit, zău să vă zic, dintr-o adâncă și puternică frustrare! Deși știu că sunt un om puternic, capabil să mă ridic și să înfrunt o grămadă de obstacole, am trecut cu brio, încă de mic copil, dincolo de tot felul de bariere. Cu toate acestea, un lucru mă doboară: nu am suficientă încredere în mine, dacă nu e lângă mine cineva, pe care să-l stimez, și să-mi dea acea încredere… E ciudat, nu-i așa?

Tot astfel se întâmplă cu o  sumedenie de oameni buni, muncitori, cinstiți, deștepți, capabili, inteligenți. Oameni care se lasă, cu voia sau fără voia lor, folosiți de alții, în numele neîncrederii în sine, care pălește în fața unui care știe să țipe mai tare și să ceară în gura mare ceea ce dorește să obțină.

Întreb: cum se face că un neghiob, fără coloană vertebrală, poate să zbiere și să ceară cu trufie ceea ce-și dorește? Și culmea: mai și primește? De ce ăla, care n-a făcut nimic în viața lui, își cere cu înverșunare ceea ce are nevoie, iar ăla de a muncit și merită, tace, dă înapoi și îl servește pe celălalt, de parcă el ar merita-o?

Răspunsul îl găsesc ușor, căci mă uit la mine. Cum vine unul și latră mai tare, mă retrag cu coada între picioare, deși știu că ăla încalcă niște drepturi. Apoi, uneori îl și mai admir, tare aș vrea să fiu ca el. Dar ghici: nu-s!  Păi și cum aș fi, dacă, în virtutea vremurile comuniste, părinții mei m-au crescut ca niște ascultători ai sistemului, băgându-mi în cap lozinca: nu ești bun de nimic! Nimic din ce făceam, frățioare, nu era bun. Nici să pici cu ceară nu-i mulțumeam pe ai mei, care toate drepturile de copil mi le-au încălcat. Nu conta cât negru sub unghie ce simțeam și ce doream, doar voia lor a se face, era legea-n casă și în universul meu ce mă înconjura. A trebuit să-mi pun mintea la contribuție, să mă strecor nevăzut și ilegal pe sub unele dintre barierele lor, ca să pot rezista mental nițel. Nefiind dulău mare să le sar, le treceam ca chihuahua pe burta, pe sub ele, mai săpam, mai alea-alea.

Mă făcuși mare și nițel deștept, aproape că eram detectiv, dar ce folos, că am luat cu mine, prinsă rău cu super-glue, lozinca alor mei: ”Nu ești bun de nimic, niciodată n-o să faci nimic!” Și m-am necăjit, știam că nu-i adevărat, dar nu scăpam de ea, neam! Am fost la psiholog, am mai crescut puțin: nu mai eram eu chiar un chihuahua! Acum eram mai un cocker, uneori chiar și un ciobănesc german. Dar cum mă întâlneam cu un dulău sau dulăuț mai tare-n gură, iar puneam coada între picioare. Și, ca să-l citez pe Schopenhauer, am ajuns să-i dau dreptate: cum te-au clădit ai tăi primii ani, ce fundație a încrederii și a iubirii de sine, ți-au făurit, așa cam rămâi toată viața…

Așa și cu neghiobii, ca să-i numesc doar așa: nu a contat ca n-au învățat ei în viața lor mare lucru, că ai lor nu le-au dat valori sociale de genul: respectă pe cei din jur, doar dacă muncești ai etc, etc. NU! Ce a contat au fost lucrurile de genul: dacă nu ceri nu ai! Nu fi prost și cere! Ești deștept! Ești tare! Mare șmecher! Ești băiatul mamii și al tăticului, tu meriți tot pe lumea asta și etc, etc! Deci de aia vine un nichipercea, care-n viața lui n-a făcut nimic, și-ți cere ție de la obraz să-i dai ce vrea el: că așa a fost crescut: lui i se cuvine!

Poate că până la urmă nu suntem prea departe de animale: intimidarea merge și la noi perfect! Vine unul mai cu tupeu, la tine, care toată viața ai fost slăbit de îngerași (că de: nu ești bun de nimic), latră puțin, iar tu te intimidezi, căci în subconștient sar cu duiumul acei ani în care ai tăi te-au secat de puteri, de drepturi și te-au intimidat, pana a devenit a doua ta fire. Tu nu știi să te opui, căci ai fost crescut că nu folosește, orice făceai când te opuneai, era să-ți fie și mai rău, nu să câștigi cumva. Cel mai bine știi să te supui…

Este ceea ce se cheamă în zilele noaste: inteligența emoțională! Și nu e deloc o bagatelă: după cum se vede face diferența între a avea succes în viață ori ba, indiferent ce mare IQ ai: logica nu poate alunga, schimba sentimentele, temerile, fricile, traumele! De aici și expresia: inima nu ascultă de minte! Cei mai mulți dintre oamenii genii ai lumii au murit în mizerie, nenorociți, apatici, iar puțini au fost cu adevărat fericiți în viața personală, în ciuda inteligenței logice, pentru ca ai lui nu l-au învățat cum să iubească, cum să se iubească și să se respecte ca om, toate aceste benefice sentimente…

 

 

 

Anunțuri

Ianuarie 21, 2017

De as fi pe moarte, asta as face!

Filed under: dubios,filozofie — undemergituvantule @ 3:55 pm
Tags: , , , ,

Gandindu-ma azi ca poate Moartea, aia neagra si cu coasa, imi face un semn din milostenia ei, ca ma are pe lista ei pentru urmatorul an sau doi, m-am trezit ca incep sa aprofundez din ce in ce mai serios subiectul…

Cel mai important si principal tel ar fi: pregatirea copilului… Ca eu ma duc, e treaba mea, dar de copilul meu cine se ocupa? Cine il creste cum vreau eu? Cine ii da povete, cine ii da incredere, cine il pune pe picioare? Noroc ca mai are un parinte, al carui ajutor il voi cere neconditionat! Dar un parinte nu face cat doi… Si voi avea atunci grija, in timpul pe care Moartea mi l-a mai lasat la dispozitie, sa-mi invat copilul sa se bucure de viata! Nimic nu e mai de pret decat invatatura! Cea a vietii!  Nu te invata nici banii si nici scoala cum este sa fii fericit, cum sa te pui pe tine pe primul loc, iubindu-te pe tine, dar si pe ceilalti cu masura, respectandu-te pe tine, dar si pe cei din jur. Banii si scoala nu te invata sa intelegi lumea, sa intelegi ca oamenii sunt de toate felurile: si buni si rai, si aproape sfinti si aproape criminali, si de cine sa te apropii si de cine nu… Ca lucrurile frumoase nu sunt mereu ce par si ca de multe ori frumusetea sufleteasca ori sanatatea se ascund sub lucruri mate, nu atat de stralucitoare precum cele otravitoare…

Da, mi-as lua copilul si as merge aproape la fel cu viata noastra cotidiana, el mergand la scoala, eu la serviciu, si in timpul liber ne-am duce in tot felul de locuri noi, unde sa ne bucuram de viata. As lasa cotidianul: ca nu e curatenie in casa, ca nu e mancare in frigider si asa mai departe. Acelea nu sunt atat de importante… As face si vreo 2-3 excursii costisitoare, unele pe care imi doresc sa si le aminteasca cu mine ca a trait clipe fericite, de neuitat! Mi-as invata copilul sa traiasca, sa se bucure de viata, pregatindu-se in acelasi timp sa-si ia ramas de la mine…

Un filozof spunea ca suntem vanati de moarte inca de la nastere. Imi pare o gandire tare sumbra. Eu mai curand m-as bucura ca am avut ocazia sa ma nasc si as gandi ce spunea alt filozof: orice respiratie tine Moartea la distanta. Si ca, atat timp cat m-am nascut, datoria mea este sa ma bucur de viata cat pot de tare, de MULT!!!

In clipele de intristare ori de singuratate, i-as scrie copilului meu epistole cu povete, cu sfaturi cu ganduri, pe care sa le primeasca in anumite etape in viata de la celalalt parinte, sau de la prietenii mei. As vorbi cu prietenii mei, mai ales de acelasi sex cu mine, sa ii fie alaturi dupa ce m-oi duce… Ca vor fi alaturi de copilul meu sau nu, ei vor alege, dar cu siguranta macar o perioada ii vor oferi un suport moral…

Iar apoi, cand va incepe lupta grea, vreau acel rest de viata sa mi-l pastrez pentru mine… Nu vreau sa ma vada copilul suferind. Decat sa-i las amintiri triste si sa-i aduc suferinte in ultimele momente, prefer sa-mi indeplinesc un ultim gand si sa aduc un strop de fericire celor si mai putin norocosi ca noi: mi-as lua un bilet dus catre o tara unde nu e educatie, unde au nevoie de ajutor, unde se moare de foame… Ca mor si eu mangaind un suflet sarac, obisnuit cu moartea, e mai bine decat intr-un spital cu perfuzii cu copilul meu la cap… Si moartea mi-ar fi mai usoara vazand in jurul meu atata nefericire si as simti cu mai multa recunostinta ca am trait si mor

Iulie 5, 2016

Omenire, imi pare rau…

Filed under: 1,dubios,Generale,Romania — undemergituvantule @ 10:45 am
Tags: , ,

Imi pare rau sa vad ca oamenii uita sa fie oameni…
Imi pare rau sa vad ca oamenii pun serviciul mai presus de sanatate…
Imi pare rau sa vad ca oamenii uita sa traiasca, doar in goana dupa recunoastere profesionala….
Imi pare rau sa vad ca oamenii uita de unde vin…
Imi pare rau sa vad profesori tipand si insultand elevii…
Imi pare rau sa vad copii cu lipsa de respect fata de profesori…
Imi pare rau sa vad judecatori deveniti calai, pe baza intereselor proprii…
Imi pare rau sa vad prieteni deveniti dusmani pentru ca au avut ganduri ascunse…
Imi pare rau sa vad copii ajunsi cosul de gunoi al frustrarilor parintilor…
Imi pare rau sa vad omenirea ajunsa intr-un grad de degradare, astfel incat doar puterea si avutia conteaza, nu iubirea, nu sanatatea, nu proprii copii…
Imi pare rau sa vad mai multa mila si „umanitate” la unele animale…
Imi pare rau sa vad ca unii dintre noi am ajuns mai jos decat unele fiare….

Mai 24, 2016

Violenta domestica!

Filed under: Fără categorie — undemergituvantule @ 1:05 pm

Articol preluat din povesti adevarate. Articol scris de o mama.

 

„In orice familie exista si momente de certuri si nu treaba noastra sa ne bagam in treburile lor. Insa, in momentul in care intervine si violenta fizica, mai ales de fata cu un copil, nu poti sa stai linistit. Cand nervii ajung violenta, nu se stie cand se poate trece limita. Daca mama sau copilul se loveste capul de ceva si sa nu se mai ridica, poti ramane cu constiinta linistita ca puteai sa intervi, dar nu ai facut-o? Poti interveni fara sa-ti fie atentata integritatea fizica, apeland 112 si anuntand abuzul.

Eu deja am constiinta putin incarcata pt ca am fost martorul unei agresiuni fizice si nu am luat nicio masura. Eram in troleibuz si cum eram pe ganduri, abia tarziu bag de seama ca o femeie striga „Ajutor, ma omoara!” Cand ma uit, in paralele de noi, la semafor, era o masina in care soferul strangea de gat femeia din dreapta si nimeni nu intervenea. Ciudat este ca o circa de politie era la juma de statie distanta. Insa probabil agresorul era asa nervos, cu mintea intunecata, incat nu mai gandea nimic, nici ca-i in public sau poate considera ca e dreptul lui sa-i ia viata femeii. M-am resemnat putin cu gandul ca poate totusi vor fi oameni care vor anunta politia, eu fiind intr-un ratb cu usile inchise care a pornit la cateva secunde dupa ce am realizat ce s-a intamplat. Dar ma umareste gandul ca daca nimeni nu a intervenit. Puteam sa fiu eu sau copilul meu ori mama. Ajungi in Romania sa fii omorat pe strada si nimeni nu se baga.

Si eu in propria familia am ajuns de doua ori de la certuri la agresiune. In acel moment eu am chemat politia. Prima data m-am razgandit, anuland chemarea echipajului de politie. A doua oara ne-au dat doar avertizment verbal amandorura. Insa a fost suficient ca agresorul sa stie de frica mea si a legii.

Sora mea a avut 9 ani de casatorie foarte frumoasa, in care mai existau dispute, dar nu certuri agresive. Dupa acesti ani a intervenit o schimbare, o nevoie a barbatului de a vana si a avut o relatie clandestina. De aici totul s-a schimbat. De la casatoria foarte frumoasa, bazata pe iubire, s-a ajuns la ura. Barbatul simtindu-se respins de sora mea, care nu putea trece peste minciuna in care traise o vreme, cat tinuse relatia clandestina. De aici a fost un pas pana la violenta. Un om masiv, care mergea la sala, iar sotia sa o femeie subtirica. De doua ori s-a dat la ea, ca un animal infuriat. Constientizand ca era de ajuns un pumn sa o bage un spital, surorii mele i-a fost teama pt viata ei. Iar foarte nociv era faptul ca se petrecea in fata copiilor lor: doua fetite. A avut o putere fantastica de a apela la politie. De doua a venit echipajul, i-a facut plangere si i s-a deschis dosar penal. A reusit astfel femeia sa restaureze o parte de calmitate in camin.

Unora le este frica cum ca daca este sa cheme politia, patesc ceva mai rau sau li se ia copilul. Nu este asa. Nu le ia nimeni copilul, decat daca poate se dovedeste ca au lovit copilul. Cumnatul meu a ramas in casa, au grija impreuna de copii pana la divort. Este adevarat ca sora mea deschisese si dosar pt ordin de restrictie, dar la tribunal a declarat ca este de acord sa renunte daca el se angajeaza sa faca consiliere psihologica.

Cu dosar penal deschis, el s-a putut angaja, si in acelasi timp a ramas linistit in casa, cu copii, atata timp cat se poarta decent.

Poate intr-un fel promtitudinea, cu care sora mea a actionat, a fost determinata ca tocmai fusese martora in dosarul unei vechi prietene. O alta victima a violentei in familie. O femeie fara job, cu copil, care statea la socrii, cu sotul extrem de violent, alcoolic. care a bagat-o in spital de cateva ori. Pana la urma, nu stiu cum de pana la urma a avut puterea sa se ridice deasupra situatiei in care a stat cativa ani. Poate ca ultima bataie, poate constientizarea mortii. Nu stiu. Dar, fara casa, fara job, cu amenintarea ca i se va lua copilul, pana la urma nu a mai indurat. Si-a lasat si copilul la ei, pana reusea sa divorteze, sa se puna pe picioare. O femeie fara nimic, doar cu dorinta de a nu muri. A apelat la o fundatie care ajuta femeile victime ale violentei in familie, a gasit un job si o camera cu chirie. Avocat de la fundatie a ajutat-o cu tot procesul. Din victima fara nicio sansa a ajuns o mama cu job, locuinta cu chirie, copil in custodie si o femeie independenta. Diferenta a facut-o dorinta de a nu muri.

Dincolo de aspectele legale ale violentei in familie, putin iau in serios traumele asupra copiilor. Nepoatele mele, din cauza stresului din casa, a tensiunii, a discutiilor in contradictoriu si asa mai departe, s-au dereglat. Fata cea mare s-a retras, a refuzat sa mai iasa din casa, s-a interiorizat si s-a produs isi un dezechilibru hormonal pe baza stresului, iar fata cea mica a devenit mai timida, mai retrasa, mai speriata si si-a pierdut firele de par din cap. Dupa ce s-au efectuat analizele, iar doctorii le-au comunicat cauza, parintii si-au propus sa fie mai atenti cu fetitele.

Afara de aceste schimbari vizibile imediat, de cele mai multe ori, copiii care cresc in astfel de familii au tendinta de a copia modelul si mai ales de a sta in relatii mizere, nefericite, cu violenta. M-as ingrozi sa stiu ca al meu copil ar avea o viata nefericita. Multi copii devin ori victime nefericite, captive unui model din trecut, ori agresori, precum parintele agresor, iar la randul sau cu totii dau nastere altor monstri sau copii schiloditi afectiv.

Acum revin, oare poti sa stai linistit in banca ta, cand auzi lovituri si tipete si plansete si stii ca e un copil acolo? Este de ajuns o data, chiar si dupa ani de relatie frumoasa, o lovitura cu o traiectorie gresita si un cap lovit de o muchie de mobila. O mama moarta si un tata in inchisoare, un copil orfan si traumatizat pe viata.”

 

 

Mai 16, 2016

Iubesc progresul tehnologic!

Filed under: Fără categorie — undemergituvantule @ 2:10 pm

Hai sa fim seriosi, oricat de incantati suntem de progresul tehnologic, el niciodata nu va putea sa ne ofere alimente de aceeasi calitate precum natura. Ne poate oferi tot felul de arome identic naturale sau poate chiar mai gustoase, insa sintetice. Ne poate oferi fructe/legume/animale care cresc intr-o zi cat cele naturale in 10. Dar pana cand? Cum ar fi copacii sintetici, crescuti dintr-un ADN modificat, dintr-un sol plin de rezidurile progresului tehnologic? Cam ce fel de oxigen mai ofera ei? Dar nu conteaza, pt ca progresul tehnologic va ajunge pana atunci la nivelul crearii plamanului artificial, numai bun de consumat acel aer si de transformat in elementele necesare, pe care sangele le va transporta catre organele corpului pentru hranirea organismului si el modificat sintetic…

Septembrie 28, 2015

Sarlatanie cu analize doppler gratuite de la IMS (INTERNATIONAL M SERENDIPITY – Harghita)

Filed under: Fără categorie — undemergituvantule @ 7:56 am
Tags: , , , , ,

Am sa va spun istoria unei bune prieten cu aceasta firma. Intr-o zi a fost sunata pe mobil, cunoscandu-i-se numele, iar discutia a fost cam urmatoarea:

  • apelanta s-a prezentat ca fiind de la firma IMS si a intrebat-o pe prietena mea daca doreste sa vina la niste analize doppler gratuite.
  • Amica a solicitat detalii in plus: daca dureaza mai mult de o ora, ca nu prea poate sta mai mult, iar individa de dincolo de fir zice s-ar putea sa dureze putin mai mult.
  • Cum piata romaneasca a inceput si ea sa se umple de tot felul de metode de marketing ascunse sub oferte de gratuitati, amica mea a specificat ca daca e vreo prezentare, vreo manevra de marketing, ea nu e de acord. Si raspunsul a fost foarte promt: suntem firma de medicina!
  • I-a luat adresa ca sa-i trimita invitatia.

In ziua cu pricina, invitatia nu sosise, dar a fost sunata si i s-a specificat ca poate veni doar cu buletinul. Insa, dupa cum s-au dezvaluit ulterior lucrurile, cred ca nu a fost vreodata nici macar cea mai mica intentie de a trimite vreo recipisa, ci cred ca doreau sa colecteze datele pt marketing.

La ziua si in locatia respective, era, bineinteles, o conferinta! „Beneficiarii” de analize gratuite erau de varsta a doua, multi de a si a treia, si chiar si un batran cred ca undeva la vreo 80-90 de ani. Oameni pacaliti ca li se vor face analize gratuite.

Toata sarlatania a fost bine pregatita, astfel incat, vezi doamne, cat timp isi faceau toti pe rand analizele, doamna „prezentatoare” isi desfasura prezentarea de… produse…

Analiza se facea pe un scaun, pe mana stanga, cu un stick ce parea a fi de ecograf. Iar rezultatul il primeai la sfarsit de tot, daca aveai buna vointa sa stai pana la capat.

Cele care au sporit nesimtirea si lipsa oricarui respect fata de oameni au fost urmatoarele gesturi/comportamente:

  • au afirmat ca au experienta furiei oamenilor cand le releva adevaratul scop dupa vreo 2,5 ore: vanzarea unei saltele magnetice in valoare de 8690 de lei;
  • au avut tupeul sa afirme ca au specificat de la telefon ca dureaza 2,5 ore!
  • nu lasa oamenii sa-si exprime parerile, ci sunt invitati sa iasa afara
  • cand insotitoarea omului de 80-90 de ani, a cerut dupa 2:30 ore, rezultatele analizelor doppler, a fost refuzata pe motiv ca toti le primesc la sfarsit.
  • rezultatele au fost scose la imprimanta, iar cel putin 1/4 din ele nu se vedeau. Doi „clienti” au primit o pagina imprimata 1/4 si niciun rezultat vizibil. Au fost refuzati cand au solicitat sa le tipareasca iarasi.
  • cand li s-a cerut o semnatura/stampila pe rezultate, „asistenta” doamnei „vanzatoare” a avut o atitudine de sus cum ca nu exista niciun contract intre ei ca se le puna vreo parafa. Deci? Pot sa scot orice grafic si orice valori si sa zic ca sunt niste rezultate de analize.

Este asta o nesimtire? Este! Si mai ales o bataie de joc. Si de ce? Pentru ca nimeni nu-i ia la bataie! Si au mai fost si care s0au apucat sa cumpere de la ei, netinand cont ca aceasta firma nu pune accent pe om, ci pe vanzare. Nu-i intereseaza etica ori sanatatea oamenilor de varsta 2, 3 si 4 pe care ii tine pe scaune, insetati 3 ore, cat a durat toata sarlatania!

Decembrie 4, 2014

Oul Barbie cu surprize BOMBA!!!

Filed under: cumparaturi,dubios,publicitate,Tampiti!!! — undemergituvantule @ 11:15 am
Tags: , , , ,

Mica mea domnisorica a zarit, intr-o vizita la un spatiu de joaca, oua Barbie! Si tare se mai ruga apoi de mine sa-i cumpar si eu. Insa m-am tinut tare, pt ca oricum se apropia Mos Nicolae si am zis ca e o idee excelenta sa-l primeasca chipurile de la el, cu conditia ca si ea sa dea dovada ca-l merita 😉 Pentru ca stim cu totii ca doar la cei cuminti vine mosul cu ceva bun, altfel se trezesc cu o nuia 😉

Zis si facut, apoi am rugat o cunostinta care trecea pe acolo sa-mi ia si mie vestitul ou. Cand l-am primit, am avut parte de o „surpriza”. Clar eu plecasem si de la ideea ca are ceva mai mult in comun cu oul Kinder, adica pleaca de la un invelis de ciocolata. Fals! Invelis de plastic, iar in interior surpriza e alcatuita dintr-un eleastic de prins parul, alaturi de niste bombonici ca niste pastilute. Si de parca nu ar fi suficienta mirarea, te uiti apoi la continutul dulciurilor, care pare scris foarte detaliat pe eticheta: dextroza, zahar, maltodextrina, acidifianti: E330, E296, antiaglomerat: E470b, arome, coloranti: E141, E160a, E162, E163, E171

.ou surprize

Deci, cu 10 lei, am cumparat asa: un invelis de ou de plastic, un elastic de par si niste zahar cu o multime de chimicale. Super afacere, nu-i asa?

Ca sa nu mai vorbim despre efectele asupra sanatatii copilului!

Noiembrie 2, 2014

Tocmai.ro: transport gratuit, dar tocmai al banilor ramburs nu…

Filed under: Fără categorie — undemergituvantule @ 6:18 pm
Tags: , , ,

Zis si facut si eu: scos la vanzare in gura targului de la tocmai.ro. Asta vara am facut o livrare din Bucuresti in Iasi, in conditiile spuse de ei cu livrare gratuita. Acum, mai gasind diverse lucruri prin casa de care vreau sa scap, am bifat iarasi optiunea livrare gratuita.

Si ma suna primul client, vrea sa-i trimit in Teleorman gratuit un bun. Am batut palma (telefonic vorbind :))) si ma apuc de completat formularul online de pe tocmai.ro ca sa ii livrez persoanei coletul. Doar ca surpriza: gratuit transportul, insa livrarea inapoi a banilor, cum se spune a platii ramburs, ma costa mai mult de jumatate din suma pe care trebuia sa o primesc!!!! Adica din 22 de lei, trebuie sa dau curierului 12.71, in momentul in care imi primesc banii in plic…

Deci, e gratuit transportul coletului, insa nu si sa-ti aduca banii inapoi, insa nimeni nu mai zice asta….

Septembrie 24, 2014

Does „Life care” care about my nerves?

De obicei sunt o persoana impaciutoare, iar daca ma enervez imi trece repede. Insa, in cazul in care cineva deja se joaca cu nervii mei, in mod repetat, o iau ca pe o insulta si nu mai pot trece cu vederea asa usor.

Despre o astfel de situatie este vorba in relatia mea de client pe care o am cu firma „Life-care” din Romania. Imi place sa incerc pe cat posibil sa traiesc „BIO”, atat eu cat si fetita mea, sa ne oferim lucruri cat mai naturale. Tocmai de aceea am ales „Life care”, de unde comand luna de luna produse de vreme indelungata. Deci sunt un client fidel si bun, pt ca mereu am platit in avans 😐

Insa luna aceasta patesc pentru a saptea oara aceeasi scapare din partea sistemului lor de plata online! Deci, din februarie si pana in prezent, mi s-a intamplat de 6 ori  aceeasi poveste: banii plecati din contul meu, la „Eu platesc” in sistem apare ca banca nu le-a raspuns, iar la Life-care am comanda blocata.

De fiecare data procesul a fost acelasi: iau legatura la life-care, mi se spune sa stau linistita ca banii mi se intorc in cont cel tarziu pana a doua zi, daca nu, atunci sa sun la ei si cer ei asta. Dupa ce imi primesc banii, trebuie sa sun sa imi anulez comanda, ca ei nu mi-o anuleaza automat si nici eu nu am aceasta posibilitate de pe site. Ideea este ca daca nu mai am bani in cont trebuie sa astepti dupa cei blocati aiurea. Apoi tre sa astept si ca cei de la relatii cu publicul de la Life-care sa aiba program, pt ca eu sa-mi imi pot anula comanda, in care am folosit vreun bonus pe care acum nu-l mai am activ, caci e practic folosit in comanda stationara aiurea. Si apoi produsele, de care nevoie, imi vor intarzia cu cel putin 24 de ore si poate eu trebuie sa plec din oras sau este ziua vreunei prietene.

Exista si posibilitatea sa platesc ramburs, dar stiti ce inseamna asta? Ca oricum mai intai trebuie sa merg la o banca si sa platesc un avans de 9.99 lei. Adica drumuri, plus ca la banca iti mai ia si comision pt astfel de tranzactii. Si pt ce? Daca tot platesc ramburs? Cica asa prevede politica lor, pt ca au fost cazuri in care au trimis coletul si nu a fost ridicat si deci transportul a fost inregistrat ca si pierderi. Dar pierderile clientilor cum sunt solutionate sau remediate? Sau doar cele materiale conteaza, cele morale insa pot fi foarte usor de suportat doar pe cheltuiala nervilor clientului?

Revenind acum la prezent, la deja cea de-a 7-a oara, am inceput sa scriu la „Life care” pe adresa de office, pe adresa celor de la Problem Solving (cu care am tot interactionat in trecut), am scris si celor de la „Euplatesc.ro”, partenerul lor pt plati online. Si singurul raspuns l-am primit doar de la „Eu platesc” in care imi spune ca lor in sistem le apare mesajul ca banca mea nu a raspuns, probabil comunicatiei, sau platii sau Dumnezeu cu mila… Dar eu le-am trimis dovada cum ca din contul meu banii au fost luati.

Dupa ce i-am replicat ca este a 7 oara la ei in 8 luni si ca de ani de zile nu mi s-a intamplat asta pe alte site-uri, poate doar o singura data, nu am mai primit niciun raspuns de la nimeni. Deci „Life-care” nu a zis nici „pâs”, a stat probabil linistita in banca asteptand sa-mi revina mie banii in cont si sa ma calmez, probabil pana data viitoare. Abia azi cand am sunat EU sa-mi anuleze comanda a bajbait ceva la telefon operatoarea. Si am inteles ca stiau cazul meu, dar au tacut chititc. So? Sunt eu plecata cu sorcova ca asteptam din partea lor, pe langa remedierea problemei, niste scuze? Iar dupa atatea dati trebuiau sa sara sa fie si mai serviabili si poate si cu ceva discount pt problemele create in mod repetat.

Ca sa nu mai spun ca cica trasportul e gratuit dupa o anumita valoare a comenzii. Hmmm… tot te incarca acum cu 6.19 lei sub forma de impachetat, chiar daca faci comanda de 1000 ron. Atunci unde mai e gratuit?

Ii invit si pe ei la dreptul la replica. Produsele sunt ok, ma deranjeaza doar politica de comportament orientata fata de client, a firmei Life Care din Romania.

Iunie 20, 2014

Am luat deciziile bune!!!!

Filed under: Fără categorie — undemergituvantule @ 9:35 am
Tags: , , , , , , ,

Sunt un om fericit, sunt un om fara griji prea mari, sunt un om care poate dormi linistit noaptea. Sunt un om de rand, care a reusit sa-si realizeze visele si in acelasi timp sa nu fie stresat ca l-au costat prea mult. Un singur lucru imi lipseste, dar nu despre acesta este vorba, ci despre faptul ca imi dau seama ca in ultima parte a vietii mele am luat decizii bune!!!

 

Si, de cele mai multe ori am fost contra curentului, nu o data mi-am auzit reprosuri sau barfe, am auzit sfaturi si pareri de rau ca nu le ascult.  Dar, undeva in adancul sufletului, am stiut mereu sa fac alegerile care am simtit ca-mi fac mie bine… Deci, asta este cu atat mai interesant, cu cat gandirea mea pare a fi „contra naturii” societatii din ziua de azi…  Si am sa enumar sirul cestor decizii pe care le-am luat, menite sa-mi aduca mie acum linistea 😉

 

Am un jaf de telefon, imi schimb telefonul doar cand se strica sau primesc unul aproape de-a moaca. La ce imi trebuie sa imi cumpar unul sau doua pe an la niste preturi la care m-as putea duce in concediu? Adica de ce sa dau zece milioane pe un telefon doar ca este ultima fita? Hmmm… Sincer, pe mine ma intereseaza un telefon sa sune, sa imi pot face niste setari, sa imi setez niste reminder-uri, sa pot face o poza cat de cat si cam atat. Pentru informatii urgente de pe net, sun un prieten, pentru ca am 😉

 

Laptop? Hmmm… mi s-a ivit ocazia sa cumpar de la cineva un laptop de 3 ani vechime la un pret de cel mult un sfert din cele de pe piata. La ce sa dau  15 sau 25 de milioane pe un laptop, cand mie imi trebuie doar sa navighez, sa  vad un film, sa ascult o muzica, sa lucrez in Office, sa ma relaxez jucand online un rentz sau o canasta? Deci, la ce imi trebuie sa investesc banii de concediu intr-un lucru mult prea performant pentru ceea ce-mi trebuie mie? Doar ca sa ma laud?

 

Concediu… ufff, ce frumos 😉 Sa evadezi din cotidian, sa te relaxezi, sa faci altceva, sa te distrezi 😉 Si pur si simplu sa cunosti si altceva 😉 Ce ar mai fi munca de peste un an de zile, daca nu ai avea concedii? Personal nu m-as putea vedea doar cu un singur concediu sau chiar fara el… Mi-as vedea viata mult prea sumbra si mi-ar disparea si cheful…  De aceea am ales mereu sa fac cel putin un concediu la mare de cateva zile bune, minin 6 ca sa simt cu adevarat ceva. Si tot cam atat inca un concediu si la munte. Iar uneori mai merg si la „mare departare”, in provincie, la tara cate 8 zile…

 

Si reusesc sa ma descurc bine, fara batai de cap. La mare nu-mi place sa merg cand este aglomerat, sa stau sa caut mult timpun loc pe plaja, sau sa astept la masa mult comanda, pt ca sunt prea multi clienti, ori de ce sa merg in lunile cu arsita, cand nu as suporta sa stau pe plaja. Asa ca aleg cu mare placere sa merg inainte sau dupa toata nebunia, cand si preturile au scazut simtitor 😉 Si asa mergem in liniste, ne relaxam, nu nervi din cauza aglomeratie, nu ne ustura la buzunar, ba mai putem pune de inca un concediu…  Si pana acum am ales Romania, ca sa nu ma indatorez pe cel putin jumatate de an si sa raman cu un singur concediu. In perioada in care prefer sa merg, am gasit oferta promotionala la un hotel de 3 stele, curat, cu tot ce am nevoie la mare, plus facilitati pentru copii, asa ca satisfactie mai mare nu am 😉

 

La munte, prefer sa merg vara. Si aici, daca stai si cauti poti gasi cazare cu raportul pret/calitate care sa iti aduca multumire si sa te lase sa dormi si noaptea linistit, pentru ca nu te indatorezi pe ceva vreme…Totul este doar sa stii ce cauti, esentialul,  sa vrei sa cauti, sa ai rabdare.

 

Casa, ei aici, intr-adevar, mai intai trebuie sa multumesc unuia dintre parinti ca m-a orientat spre un anumit tip de casa. Am platit o vreme chirie, apoi proprietarul se oferise sa mi-o vanda. Parintele m-a batut la cap sa o cumpar, doar ca eu nu ma simteam in stare.  Ma gandeam la imprumut, la banca si la viitorul meu. Deocamdata pentru chirie plateam o suma modica, iar de acolo prorietarul nu ma dadea afara, asa ca am ales sa mai astept. Multumire in sufletul meu ar fi fost o rata pe care sa o pot suporta cu liniste, fara mari greutati. Dar la acel moment, la pretul care il avea casa, rata avea sa ma indoaie pt 30 de ani. 30 de ani de chin, fara concedii, fara satisfacerea multor placeri, renuntare la multe bucurii, aducere de frustrari… Nu, nu-mi doream acel lucru, desi puteam sa devin proprietar sigur, dar aveam sa putrezesc in interiorul meu… Asa ca, intr-o zi, a rasarit iar soarele pe strada mea, si pretul casei a scazut drastic, precum si dobanzile in banci. Si am azi o rata la aproape jumatate fata de acum 3-4 ani.  Care are fi fost destinul meu daca ma avantam sa o cumpar mai de mult, lasandu-ma influentata de sfaturi si netinand cont de faptul ca era viata mea aceea care avea sa suporte consecintele unui imprumut prea mare, nefezabil cu linistea mea interioara?

 

M-am lasat de fumat. Cu putin timp inainte de adefinitiva actele la banca, tot raceam la plamani si se tratata foarte greu. „Cata prostie poate fi in mine, daca eu continui sa fumez in timp ce nu reusesc sa ma insanatosesc?” Si cu putina constientizare si cu putin mai multa vointa, dar si cu putina ingaduinta fata de mine, pentru ca sa reuesc usor sa scap de acest viciu viclean. Si am reusit. Si nu cred ca ma voi reapuca timp de 30 de ani. De ce? Pentru ca banii pe care-i dadeam pe chirie si cu banii de pe tigari totalizeaza exact rata la banca! Iar daca in30 de ani ma reapuc  de fumat, nu mai am bani pentru rata. Deci? M-am facut cu cel mai strajnic motiv antitabac J

 

O alta poveste este aceea cu masina. Nu mi-am permis niciodata o masina noua. Desi la un moment dat am cochetat cu ideea data  de siguranta unui autovehicul virgin. Dar, visele mele s-au cramponat in realitate: preturi mari, facilitati putine. Eu imi doream de toate: fiabilitate, servo, consum mic, nu prea veche, 4 usi, inchidere centralizata, aer conditionat, alarma, geamuri si oglizi electrice etc.  Dar buzunarul meu era prea stramt, puteam oferi doar o mica parte, iar la banca aveam deja datorii, asa ca era exclus vreun imprumut suplimentar care sa ma bage in sperieti sau in mormant.

 

Cand au auzit oamenii, din jurul meu, ce vreau, au inceput sa discute si sa-mi spuna sa mai las din pretentii, ca nu gasesc ce vreau eu la bani pe care-i aveam.  Am stat cateva luni si am studiat piata. Intr-adevar  pe piata SH gaseam la cel putin 1000 de euro in plus ceea ce cautam eu, la care aveau sa se mai adauge si taxele ce aveam sa le suport ulterior. Dar nu m-am lasat.  As mai fi putut renunta la numarul de usi, dar nu imi doream o masina cu doua portiere, din moment ce zilnic iau copilul cu mine.  Si am asteptat, iar un bun prieten mi-a gasit o ocazie: ceea ce-mi doream, doar cu un an mai veche si mai avea vreo 3-4  lucruri de aranjat, dar in rest avea tot ceea ce cautam. Si uite ca se poate! Se poate sa gasesti „imposibilul” daca ai rabdare.  Ce am investit ulterior in ea, cu tot cu asigurare, taxe etc., nu m-a ajuns la pretul mediu de vanzare a masinei respective pe piata SH!

 

Acum sa trec la „aura financiara” a tinutei. Nu am fost aproape niciodata fanul firmelor. Imi pare prea costisitor si imi rapea din alte vise mai importante pentru mine in care sa investesc. Mai mult a contat mereu sa ma simt bine, sa pot sa ies cu prietenii sau sa imi iau o mancare buna, sa pot sa-mi satisfac alte placeri care tineau mai mult de interiorul meu, decat de exterior. Da, ma uit la material, la unele lucruri nu fac rabat. Dar nici nu ma avant la sume colosale, daca gasesc un omolog de buna calitate la un pret mult mai avantajos. Mereu exista, ceva care te poate satisface, de buna calitate si mai ieftin, doar cu conditia sa ai rabdare si sa-l cauti. Cu exceptia  celor care au nevoia de a se simti bine doar in haine de firme…

 

La fel si cu parfumurile: cand mi-am permis mi-am lua si eu vreo doua, pentru ca imi placeau cum miroseau.  Dar am gasit si altele care sa ma incante si sa ma tina, ori chiar am gasit si parfumuri bio, mai prietenoase cu sanatatea mea si mult mai accesibile decat cele ”brand”-uite.  Asa ca, am casa plina de parfumuri, ma dau cu ce aroma vreau, in functie de dispozitie, si fara sa ma doara buzunarul…

 

Si daca as mai spune ca acasa nu am cablu TV si NET, multi spun ca deja am depasit limita lor de intelegere.  Pai de ce sa am cablu TV? Sa aud doar despre crime, violuri, jafuri, accidente? Sa vad cat de sus a ajuns nivelul de prostie? Sau sa vad minciunile vehiculate de unii, altii? Ori barfe care nu ma intereseaza? Am lucruri mult mai bune de facut. Sa fac miscare, sa petrec cu copilul meu, sa citesc, sa vorbesc cu prietenii, sa meditez. Cu antena de camera prind cateva programe, pe care mai deschid uneori sa vad un film, si foarte rar sa aflu vremea ori stiri despre trafic. In rest folosesc radioul de la telefon 😉

 

Net am la serviciu. Acasa folosesc un stick wireless. La ce-mi trebuie mai mult? Si uite asa, aproape un milion de lei vechi ii economiesc luna de luna. In loc sa-i dau pe niste lucruri care m-ar face sa-mi pierd timpul degeaba si sa ma prosteasca, mai bine imi iau niste vitamine sau produse bio, care imi fac bine sanatatii mele. Ori bag benzina in plus si fac o plimbare pe undeva si ma simt bine, ca traiesc si ca ma bucur de viata.

 

O alta decizie foarte importanta pe care am luat-o a fost aceea de a ma desparte de acea persoana cu care candva considerasem ca putem deveni parteneri de viata. Alegere cu mare dichis cu atat mai mult cu cat era si un copil la mijloc. Nu avusesem un trai prea bun din primii ani de viata, si acum, cu atat mai mult am zis ca eu nu vreau sa mai am aceeasi soarta. Nu ma nascusem ca sa sufar la infinit. Vedeam in fata doar o viata mizera, fara bucurii, fara placeri. Imi ajunsese prin ce trecusem, nu doream sa mai am acelasi trai pana la final. Asa ca, am luat decizia de a creste singurcopilul. Desi greu, dar cum ar fi putut sa evolueze intr-o casa cu tensiune, nervi, deprimare? Acum puteam sa il duc unde imi doream, puteam sa-i arat, puteam sa-l dezvolt mult mai sanatos. Desi a fost greu si am mai dat sanse si celuilalt, lucrurile nu s-au schimbat. Divortul a ramas in picioare. Dar am avut taria de a apropia celalalt parinte de copil. Si sa-i suport firea doar ca sa inteleaga ca odrasla nu trebuie sa sufere pentru ca intre noi nu mai putea exista iubire sau altceva afara de interesul comun privind puiul de om iesit din noi amandoi. Pentru ca stiu ce inseamna sa nu-ti fie un parinte aproape si cata suferinta provoaca lipsa si raceala sa, de aceea am luptat sa-i fie copilui meu cat mai bine in situatia data. Da, daca dam dovada de caracter, suflet si inima pentru puiut, vom ramane legati mereu prin aceasta minune. Dar trebuie sa existe si respect reciproc, altfel lucrurile nu sunt tocmai dragute.

Desi a fost cumplit, atat ca parinte singur cat si psihic cu gandul la suferinta copilului care nu intelegea ce se intampla, am reusit sa ma tin tare si  reusit sa trec si peste asta si imi pare ca lucrurile merg destul de bine. Sunt clar mult mai fericita si mai increzatoare, pot sa fac ceea ce vreau si mai ales ma bucur de deciziile mele si de viata si de linistea mea. Intr-adevar un singur lucru lipseste, dar va veni si el la timpul sau.

Cum o fi sa fii atat de prins in propria-ti viata, in consumul ei continuu, incat nici macar sa nu-ti dai seama ca poate exista si o cu totul alta viata. Sa-ti imaginezi de exemplu viata elevetienilor care lucreaza doar cateva ore pe zi, hmmm… cat de relaxant ar fi. Ti-ai putea imagina o asemenea viata? Fara stres, sa ai timp sa visezi, sa ai timp sa gandesti, sa iei cele mai bune decizii… Sa stai sa meditezi, sa contemplezi, sa visezi… Pentru ca, azi, este o asa goana si un asemenea stres incat nu mai avem timp sa gandim, sa reflectam, sa alegem ce este cel mai bine pentru noi… Iar prezentul este doar cauza actiunilor noastre din trecut.

Eu ma aflu acum intr-un moment in care imi dau seama ca prezentul meu este mai linistit ca oricand si ca asta se datoreaza alegeri lor pe care le-am facut. Mi-am dat seama ca Am luat decizii bune pentru mine!

Multi, in ziua de azi, nu dorm linistit noaptea, din cauza stresului. Eu nu, eu pot sa dorm linistita. Sunt impacata cu mine, cu deciziile pe care le-am luat si mi le-am asumat foarte bine!

Am avut parte de critici din partea celor din jur, ca nu fac bine ceea ce fac sau de pe ce lume sunt. Oameni cu alte valori, decat cele pe care le-am am gasit eu ca facandu-mi mie bine si aducandu-mi liniste, interes.

Mult din stresul din ziua de azi este legat de bani si de dorinta de a fi la un anumit nivel, de a avea lucruri care confera un statut. Si toate acestea cu riscul stresului si al nesomnului, pana la asumarii propriei nesanatati, sub diverse forme precum chiar si deprimare.

Pe mine nu m-a incantat nicicand ultima tehnologie.  Avand un interes in tehnologia IT inca din anii 90, de atunci mi-a incoltit in minte ideea ca nu este bine sa te avanti sa cumperi ultima aparitie.  Costa enorm si nici nu se stia ce bug-uri poate avea. Iar peste un an o cumparai la jumatate de pret. Asa ca, am adoptat de atunci strategia: lasa-i pe altii sa testeze, si abia apoi voi cumpara si eu la jumatate de pret, ceva despre care am mai multe pareri ale „consumatorilor”, cand voi stii exact pe ce voi da rodul muncii mele.

Si undeva in ratiunea mea aceasta gandire s-a extins. Probabil considerand si faptul ca nu vedeam vreun beneficiu cu adevarat important  in a-mi luat ultima gaselnita, avand alte lucruri mai bune in plan.

Este foarte usor in ziua de azi sa te pierzi printre atatea valori. Este greu sa nu te lasi prada societatii care incearca sa-si impuna propriile valori, doar din dorinta de devalorizare sau din incapacitate de a se ridica printr-o esenta proprie cu adevarat importanta. Astfel, se inlocuieste treptat prestigiul unui om cu ceea ce el detine, indiferent daca acel lucru ii foloseste sau nu. Incepe sa capate importanta nu atat individul, ca persoanalitate, spiritualitate sau abilitati, ci valoarea mai mare se pune pe lucrurile detinute.

Si asa,  renuntand putin cate putin la diverse lucruri fara importanta pentru mine, desi pentru altii era ceva de nelipsit, am reusit sa imi realizez visele si sa imi dorm linistit somnul de noapte, iar dimineata sa ma trezesc cu fericire in mine 😉 Doar pentru ca am stiut cat de mare mi-e plapuma si sa am avut rabdare sa gasesc exact ceea ce imi doream si stiam ca nu este imposibil.

 

La ce bun sa detin lucruri, daca nu am liniste?

 

Pagina următoare »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: