Undemergituvantule's Blog

Ianuarie 28, 2017

De ce neghiobii și mediocrii îi surclasează pe cei buni

Ideea acestui articol mi-a venit, zău să vă zic, dintr-o adâncă și puternică frustrare! Deși știu că sunt un om puternic, capabil să mă ridic și să înfrunt o grămadă de obstacole, am trecut cu brio, încă de mic copil, dincolo de tot felul de bariere. Cu toate acestea, un lucru mă doboară: nu am suficientă încredere în mine, dacă nu e lângă mine cineva, pe care să-l stimez, și să-mi dea acea încredere… E ciudat, nu-i așa?

Tot astfel se întâmplă cu o  sumedenie de oameni buni, muncitori, cinstiți, deștepți, capabili, inteligenți. Oameni care se lasă, cu voia sau fără voia lor, folosiți de alții, în numele neîncrederii în sine, care pălește în fața unui care știe să țipe mai tare și să ceară în gura mare ceea ce dorește să obțină.

Întreb: cum se face că un neghiob, fără coloană vertebrală, poate să zbiere și să ceară cu trufie ceea ce-și dorește? Și culmea: mai și primește? De ce ăla, care n-a făcut nimic în viața lui, își cere cu înverșunare ceea ce are nevoie, iar ăla de a muncit și merită, tace, dă înapoi și îl servește pe celălalt, de parcă el ar merita-o?

Răspunsul îl găsesc ușor, căci mă uit la mine. Cum vine unul și latră mai tare, mă retrag cu coada între picioare, deși știu că ăla încalcă niște drepturi. Apoi, uneori îl și mai admir, tare aș vrea să fiu ca el. Dar ghici: nu-s!  Păi și cum aș fi, dacă, în virtutea vremurile comuniste, părinții mei m-au crescut ca niște ascultători ai sistemului, băgându-mi în cap lozinca: nu ești bun de nimic! Nimic din ce făceam, frățioare, nu era bun. Nici să pici cu ceară nu-i mulțumeam pe ai mei, care toate drepturile de copil mi le-au încălcat. Nu conta cât negru sub unghie ce simțeam și ce doream, doar voia lor a se face, era legea-n casă și în universul meu ce mă înconjura. A trebuit să-mi pun mintea la contribuție, să mă strecor nevăzut și ilegal pe sub unele dintre barierele lor, ca să pot rezista mental nițel. Nefiind dulău mare să le sar, le treceam ca chihuahua pe burta, pe sub ele, mai săpam, mai alea-alea.

Mă făcuși mare și nițel deștept, aproape că eram detectiv, dar ce folos, că am luat cu mine, prinsă rău cu super-glue, lozinca alor mei: ”Nu ești bun de nimic, niciodată n-o să faci nimic!” Și m-am necăjit, știam că nu-i adevărat, dar nu scăpam de ea, neam! Am fost la psiholog, am mai crescut puțin: nu mai eram eu chiar un chihuahua! Acum eram mai un cocker, uneori chiar și un ciobănesc german. Dar cum mă întâlneam cu un dulău sau dulăuț mai tare-n gură, iar puneam coada între picioare. Și, ca să-l citez pe Schopenhauer, am ajuns să-i dau dreptate: cum te-au clădit ai tăi primii ani, ce fundație a încrederii și a iubirii de sine, ți-au făurit, așa cam rămâi toată viața…

Așa și cu neghiobii, ca să-i numesc doar așa: nu a contat ca n-au învățat ei în viața lor mare lucru, că ai lor nu le-au dat valori sociale de genul: respectă pe cei din jur, doar dacă muncești ai etc, etc. NU! Ce a contat au fost lucrurile de genul: dacă nu ceri nu ai! Nu fi prost și cere! Ești deștept! Ești tare! Mare șmecher! Ești băiatul mamii și al tăticului, tu meriți tot pe lumea asta și etc, etc! Deci de aia vine un nichipercea, care-n viața lui n-a făcut nimic, și-ți cere ție de la obraz să-i dai ce vrea el: că așa a fost crescut: lui i se cuvine!

Poate că până la urmă nu suntem prea departe de animale: intimidarea merge și la noi perfect! Vine unul mai cu tupeu, la tine, care toată viața ai fost slăbit de îngerași (că de: nu ești bun de nimic), latră puțin, iar tu te intimidezi, căci în subconștient sar cu duiumul acei ani în care ai tăi te-au secat de puteri, de drepturi și te-au intimidat, pana a devenit a doua ta fire. Tu nu știi să te opui, căci ai fost crescut că nu folosește, orice făceai când te opuneai, era să-ți fie și mai rău, nu să câștigi cumva. Cel mai bine știi să te supui…

Este ceea ce se cheamă în zilele noaste: inteligența emoțională! Și nu e deloc o bagatelă: după cum se vede face diferența între a avea succes în viață ori ba, indiferent ce mare IQ ai: logica nu poate alunga, schimba sentimentele, temerile, fricile, traumele! De aici și expresia: inima nu ascultă de minte! Cei mai mulți dintre oamenii genii ai lumii au murit în mizerie, nenorociți, apatici, iar puțini au fost cu adevărat fericiți în viața personală, în ciuda inteligenței logice, pentru ca ai lui nu l-au învățat cum să iubească, cum să se iubească și să se respecte ca om, toate aceste benefice sentimente…

 

 

 

Anunțuri

August 17, 2012

Clima intre incalzire si racire globala

Filed under: eseuri,Generale — undemergituvantule @ 10:53 pm
Tags: , , , ,

Este o idee care mi-a trecut prin minte, avand in vedere cum au decurs lucrurile in tara noastra in ultima vreme, din punct de vedere meteorologic.

1. Daca in vara asta s-au ajuns si la 42 de grade, iar in iarna la minus 25, atunci m-a frapat diferenta intre cele doua capete, inregistrare in aceeasi localitate: de 67 de grade. Daca iernile vor continuua sa fie la fel de friguroase, iar verile de calduroase, fixand sau adancind acest ciclu de temperaturi extreme, asta m-a dus cu mintea la urmatoarea gandire asupra cauzalitatii:

– vara suntem cel mai aproape de soare si incepe sa ne fie din ce in ce mi cald, in comparatie cu anii trecuti

– iarna suntem in punctul mai indepartat de soare si incepe sa ne fie din ce in ce mai frig

atunci este ca si cum atmosfera vara nu ne mai protejeaza de caldura razelui de vara, iar iarna, aceeasi atmosfera, nu mai reuseste sa pastreze caldura globlui pamantesc, asa cum o facea alta data. Asa cum pielea are acest rol de protectie pt organisme, asa si atmosfera. De aici trag eu concluziile ca incepe sa-si piarda acele proprietati care ajutau la rolul protectiv, pe care l-a jucat de cand a aparut omenirea, sau mai bine dinainte si care au favorizat aparitia organismelor care traiesc si azi.

Ce anume s-a schimbat, nu stiu, pentru ca nu sunt om de stiinta.

2. Pe de alta parte, in contextul celor doua ipoteze antagoniste: incalzirea si racirea globala, nu cred ca neaparat se poate exclude o simbioza a cauzelor invocate in ambele puncte de vedere. Adica, se poate prea bine ca din cauza rarefierii stratului de ozon, sa nu se mai faca o filtrare asa de mare a razelor solare, si asta sa o simtim foarte puternic vara. In acelasi timp, sustinatorii ipotezei racirii globale, spun ca activitatea soarelui urmeaza un cliclu, corespunzator caruia acum ne apropiem de o scadere a activitatii stelei. Terra a mai trecut printr-un proces accentuat de racire, din cauza scaderii in intensitate a luminii si caldurii venite de la soare in secolul al XVII-lea, cand timp de 7 decenii temperaturile au scazut simtitor.

Deci, o idee pe care eu as putea-o desprinde, in contextul in care vom continua a avea anotimpuri cu temperaturi extreme, si pe plus si pe minus, ar fi urmatoarea:

– suntem in acest ciclu de scadere a intensitatii caldurii venite de la soare, lucru pe care-l simtim cel mai mult iarna, in momentul in care ne aflam la punctul cel mai indepartat de pe axa noastra din jurul soarelui, dar in aceleasi conditii de racire, insa din cauza ca stratul de ozon s-a rarefiat puternic, plus efectul de sera etc, in momentul in care suntem cel mai aproape de astru, noi sa resimtim caldura cu mult mai puternic decat inainte, din cauza ca a scazut protectia atmosferei.

 

bibliografie despre racire globala: DAily Mail

Iulie 13, 2011

Defeminizarea femeii…

Filed under: eseuri,literatura — undemergituvantule @ 5:48 pm
Tags: , , , , , ,

Nu este doar un subiect de cancan, ci mai curand o realitate a evolutiei lumii mondiale, a progresului tehnologic, care au aplificat cresterea si diversificarea nevoilor sociale. Odata cu toate acestea a crescut nevoia de bani pt satisfacerea diverselor nevoi impuse de trendul mediului din care face omul parte: aparatura tehnologica de tot felul, masini de spalat vase, telefoane-computer, televizoare, case spatioase, vacante, calatorii etc.

In aceasta lupta acerba de satisfacere a fost nevoie de aportul femeii la contul banilor. Ea a trebuit sa se angajeze, sa lase la o parte ocupatia exclusiv gospodareasca si sa suplimenteze  fondurile casei, ale familiei. Ajunsa sa lucreze, s-a specializat si pe alte ocupatii, fata de cele gospodaresti, s-a perfectat, a intrat intr-un mediu care treptat a influentat-o sa se schimbe, facand-o si pe ea sa-si doreasca o recunoastere a meritelor profesionale, sa si le dezvolte ajungand pana la dorinta de cariera, implicand si spiritul de competitie, atribuit din antichitate ca fiind caracteristica barbatului.

Azi s-a ajuns ca o femeie sa fie musai sa lucreze, nemaiputand supravetui fara un salariu, un venit propriu.

De asemenea, tot din cauza trendului si a dorintei de apartenenta la un anumit statut, valorile spirituale au fost inlocuite de cele sociale, materiale, ajungand sa afecteze si casatoria, caminul, familia care s-au devalorizat.

Femeia, invatand sa munceasca, sa capete singura un venit, a invatat si sa fie mai independenta de barbat. Apoi, cu rata divorturilor, a despartirilor, a fost deprinsa si mai mult cu alte roluri pe care inainte le indeplineau barbatii: sa se descurce singura, sa sustina singura casa si copilul, sa asigure ea toate fondurile necesare, preluand din ce in ce mai mult atributiile unui sot, devenind si mai calculata, mai rece, mai competitiva, in detrimentul gingasiei si al tandretei definitorii pt ea.

Se observa o schimbare a femeii si in trendul sexual: pe langa faptul ca a devenit mai constienta de sexualitate ei, de placerea, narcisismul si egoismul ei, a imprumutat totusi si de la barbat nevoia de a fi satisfacuta, de a vedea ca mai poate vana, mai poate fi dorita. Si aici iarasi a mai renuntat la o parte din gingasia pudismului caracteristic feminitatii, aruncandu-se mai curand si ea in cursa sexuala, care a desensibilizat-o interior pentru a se putea compoarta precum barbatul.

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: