Undemergituvantule's Blog

Ianuarie 21, 2017

De as fi pe moarte, asta as face!

Filed under: dubios,filozofie — undemergituvantule @ 3:55 pm
Tags: , , , ,

Gandindu-ma azi ca poate Moartea, aia neagra si cu coasa, imi face un semn din milostenia ei, ca ma are pe lista ei pentru urmatorul an sau doi, m-am trezit ca incep sa aprofundez din ce in ce mai serios subiectul…

Cel mai important si principal tel ar fi: pregatirea copilului… Ca eu ma duc, e treaba mea, dar de copilul meu cine se ocupa? Cine il creste cum vreau eu? Cine ii da povete, cine ii da incredere, cine il pune pe picioare? Noroc ca mai are un parinte, al carui ajutor il voi cere neconditionat! Dar un parinte nu face cat doi… Si voi avea atunci grija, in timpul pe care Moartea mi l-a mai lasat la dispozitie, sa-mi invat copilul sa se bucure de viata! Nimic nu e mai de pret decat invatatura! Cea a vietii!  Nu te invata nici banii si nici scoala cum este sa fii fericit, cum sa te pui pe tine pe primul loc, iubindu-te pe tine, dar si pe ceilalti cu masura, respectandu-te pe tine, dar si pe cei din jur. Banii si scoala nu te invata sa intelegi lumea, sa intelegi ca oamenii sunt de toate felurile: si buni si rai, si aproape sfinti si aproape criminali, si de cine sa te apropii si de cine nu… Ca lucrurile frumoase nu sunt mereu ce par si ca de multe ori frumusetea sufleteasca ori sanatatea se ascund sub lucruri mate, nu atat de stralucitoare precum cele otravitoare…

Da, mi-as lua copilul si as merge aproape la fel cu viata noastra cotidiana, el mergand la scoala, eu la serviciu, si in timpul liber ne-am duce in tot felul de locuri noi, unde sa ne bucuram de viata. As lasa cotidianul: ca nu e curatenie in casa, ca nu e mancare in frigider si asa mai departe. Acelea nu sunt atat de importante… As face si vreo 2-3 excursii costisitoare, unele pe care imi doresc sa si le aminteasca cu mine ca a trait clipe fericite, de neuitat! Mi-as invata copilul sa traiasca, sa se bucure de viata, pregatindu-se in acelasi timp sa-si ia ramas de la mine…

Un filozof spunea ca suntem vanati de moarte inca de la nastere. Imi pare o gandire tare sumbra. Eu mai curand m-as bucura ca am avut ocazia sa ma nasc si as gandi ce spunea alt filozof: orice respiratie tine Moartea la distanta. Si ca, atat timp cat m-am nascut, datoria mea este sa ma bucur de viata cat pot de tare, de MULT!!!

In clipele de intristare ori de singuratate, i-as scrie copilului meu epistole cu povete, cu sfaturi cu ganduri, pe care sa le primeasca in anumite etape in viata de la celalalt parinte, sau de la prietenii mei. As vorbi cu prietenii mei, mai ales de acelasi sex cu mine, sa ii fie alaturi dupa ce m-oi duce… Ca vor fi alaturi de copilul meu sau nu, ei vor alege, dar cu siguranta macar o perioada ii vor oferi un suport moral…

Iar apoi, cand va incepe lupta grea, vreau acel rest de viata sa mi-l pastrez pentru mine… Nu vreau sa ma vada copilul suferind. Decat sa-i las amintiri triste si sa-i aduc suferinte in ultimele momente, prefer sa-mi indeplinesc un ultim gand si sa aduc un strop de fericire celor si mai putin norocosi ca noi: mi-as lua un bilet dus catre o tara unde nu e educatie, unde au nevoie de ajutor, unde se moare de foame… Ca mor si eu mangaind un suflet sarac, obisnuit cu moartea, e mai bine decat intr-un spital cu perfuzii cu copilul meu la cap… Si moartea mi-ar fi mai usoara vazand in jurul meu atata nefericire si as simti cu mai multa recunostinta ca am trait si mor

Anunțuri

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: