Romanii si vacantele!!!

Nu pot sa nu ma mir cand aud costurile de vacante ale romanilor, si nu includ aici pe cei cu bani multi sau cu fite. Ma refer la cei cu salarii medii, cu rate la banci etc. Si cu toate acestea am auzit de concedii, de exemplu la bulgari, incepand de la 16-17 milioane pana la 35 de milioane, doar cazarea si masa. Si nu intotdeauna la bulgari mancarea este mereu pe gustul nostru sau excelenta. Intr-adevar poate curatenie este mai buna si unele conditii de cazare, peisajele pot fi mai dragutze. Dar cu toate acestea, eu nu mi-as putea permite sa dau atatea bani doar pe masa si cazare. Ca poi mai sunt si altele pe care le cumperi, benzina etc.

Un alt aspect pe care nu-l inteleg, este acela al vacantelor in plin sezon, cand este o caldura terifianta, de nu poti sa respiri pe plaja, ca sa nu mai zic de faptul ca nu gasesti un loc unde sa te asezi, n-ai pic de intimitate si toate acestea la un pret exorbitant.

Pai, eu de exemplu, am gasit un hotel de 3 stele, in afara sezonului, cu caldura suficienta in perioada respectiva, curatenie, nu am avut nici de asteptat o gramada la restaurant ca sa-mi primesc comanda, la un pret de 1/3 fata de perioada din plin sezon. Astfel incat, la acelasi pret pot face in liniste 2 concedii la mare, si in conditii mult mai umane din multe puncte de vedere. Iar hotelul avea si o gramada de facilitati pentru cei cu familie. La un pret de 400 ron/camera dubla pe 6 nopti, si oferta la mancare: plateste 1, mananca 2 (se reducea la 1/2 pretul comenzilor, la aceleasi preturi ca in alte parti/acelasi gramaj),  imi pare un chilipir pe langa costurile pe care am auzit ca le-au suportat altii, neavand insa si conditii de 2 sau 3 ori mai bune.

Sa invatam de la maghiari!

♥

De mult îmi doream să străbat câteva zone din Moldova, undeva mai sus de Bacău. Acum, că tot mergeam în zonă, am lăsat bebelul la bunica din partea tatălui şi ne-am aventurat 3 zile spre Cheile Bicazului şi Lacul Roşu.

Prima oprire fu în Piatra Neamţ, unde am mâncat ceva la un restaurant (anexat la Hotel Ceahlău), ce avea şi un iz de ceauşism, dar mâncarea fu bunicică şi servirea la fel. Afară de bulevardul Republicii si o biserica închisă şi fără un nume afişat, nu am fost impresionaţi de acest oraş, aşa că am purces mai departe. E foarte adevărat că, şi pe căldura de afară şi dezamăgiţi de primirea oraşului, nu am cătăt mai multe. Cu siguranţă, mai avea ce să ne ofere, aici îi las să spună pe cei ce s-au bucurat de frumuseţile oraşului, că de undeva cred ca i s-a tras renume de oraş frumos.
Şi ajungem la Cheile Bicazului, zonă frumuşică. Încercăm să tragem undeva pe drepta, pe unde mai erau ceva turişti. Spaţiu ciudat pt parcări, că era in curbă. Facem căteva poze draguţe şi mergem mai departe. Cheile strâmte, dar pline, acolo unde era ceva loc, de căsuţe cu suveniruri. Aceleaşi suveniruri pe care le găsim mai pe tot teritoriul României, deşi ele sunt „made in China”. Păi şi apoi îmi pun eu întrebarea: oamenii vin să îşi clătească ochii pe chei sau să vadă duzinele de suveniruri? Mai ales, după cum am spus, locul era destul de strâmt, loc de parcări nu, dar de magherniţe da. Şi apoi mă gândesc că deştepţi ăia care au dat acordul pentru plasarea căsuţelor acolo, bănuiesc că le iese şi lor un profit, că dacă nu la siguranţa şi plăcerea turiştilor s-au gândit. Şi iarăşi bănuiesc că acele căsuţe nu ar rămâne acolo dacă nimeni nu ar cumpara şi ar merita într-adevăr „afacerea”.

Bun, dar să trecem mai departe. Drăguţe, strâmte şi înclinate serpentine, le trecem cu bine şi ajungem la lacul Roşu. Toate denumirile şi în maghiară. Cănd intri undeva mai întâi vorbesc în maghiară. Aflăm că printre oamenii care servesc şi vînd nu ştiu toţi română, confundă scrumirea cu scobitoarea. Incerc să cumpăr ceva, dar vânzătorului îi trebuie traducător. Dar însă vreau să merg la toaleta comună, preţul dublu ca-n Bucureşti, însă şi-l merită: curat ca la hotel. Trecând şi prin Gheorgheni şi Miercurea Ciuc ai senzaţia că eşti în altă ţară. Constatăm că-s oameni harnici, ştiu să investească şi că sfiinţesc locul. Cum ajungem înspre localităţile române se vede nivelul de trai după casele paraginite şi după mizerie. Cu toate că preţurile din Gheorgheni şi Miercurea Ciuc sunt la jumătatea celor din Bucureşti, ei ştiu totuşi să trăiască precum o comunitate şi să mai şi prospere pe deasupra. Să aibă grijă şi de mediu.

Dacă noi am fi ca ei, am ajunge departe. Să nu uităm că ei au cerut ca limba lor să devina limba oficială, noi nu suntem în stare nici să creştem, nici să ne gospodărim, să avem grijă de ţara noastră şi nici conştiinţa naţionalităţii ca ei…